CAPITOLUL 5. REFERINŢA SINCRONICĂ

5.3. Ceramica slavă primitivă

[p. 89]

5.3.3. Ceramica sud-poloneză

Pentru materialul ceramic din Polonia am folosit o altă monografie importantă a anilor ‘90[93], care a dat bazei de date 114 fragmente şi 62 de piese clasificabile, din care 40 întregi. Am selecţionat din lucrarea cercetătorului polonez numai situri din sudul şi sud-estul Poloniei, susceptibile de a constitui o influenţă directă asupra teritoriilor carpato-dunărene; aceste situri sunt, oricum, printre cele mai bine reprezentate pe ansamblul monografiei. Din arealul sudic locaţia cea mai semnificativă este Crakovia-Nowa Huta (trei situri; vezi harta 1, în volumul de ilustraţie) cu 89 de piese sau fragmente, cu alte câteva piese de la Igolomia (3) şi Siemonia (2), toate într-un perimetru restrâns, pe valea superioară a Vistulei, la poalele Subcarpaţilor Nordici sau în Podişul Polonez. Aceste situri se află la doar circa 250 km. NE de principalele situri slovace, şi la doar circa 100 km. V de arealul polonez de SE. Siturile acestui din urmă areal sunt, de la nord spre sud, Lublin-Czartek (9 piese; podişul Lublin, pe dreapta Vistulei mijlocii, aval de confluenţa cu San), Zlota III (20 de piese, pe stânga Vistulei, puţin în amonte de confluenţa cu San), Bachórz XVI (46 piese) şi Mackówka II (7 piese, ambele pe cursul mijlociu-superior al San, afluentul Vistulei). Aceste ultime puncte se află la numai câţiva kilometri de izvoarele Nistrului şi la circa 200 km. vest de cele mai mari situri din Bucovina nordică, Codân şi Raşcov.

[p. 90]

Rostul unei asemenea decupări a vechilor teritorii poloneze este şi acela de a evita zonele cu situri de factură germanică (implicit influenţele germanice, care ar fi complicat mult lucrurile), care au ca extremă sudică fluviul Oder, la limita cursului superior cu cel mijlociu (în dreptul oraşului Wroklav) şi cursul mijlociu-superior al râului Warta, la intrarea de nord în Podişul Polonez[94].

Materialul este organizat cronologic – după chiar autorul monografiei – în trei paliere: o fază I, care începe, probabil, la finele secolului al V-lea şi se încheie la migraţia avară (în jur de 560); o fază intermediară, notată chiar de autor cu semnul confuziei, “I-II?” (1 sau 2), care se încheie la limita secolului VII; o fază II, databilă până în al treilea sfert al secolului al VII-lea (deci până la al doilea val avar, respectiv 679). Este remarcabilă asemănarea fazelor evolutive cu cea din monografia dedicată Slovaciei, cu atât mai mult cu cât cele două lucrări au fost publicate aproape în acelaşi timp (1993 şi 1994). Evoluţiile tehnice şi morfologice din Polonia sunt oarecum asemănătoare cu cele deja descrise pentru Slovacia, dar cu o semnificativă retardare. Pentru faza I în baza de date există doar două înregistrări cu ceramică lucrată la roată (din 79), iar acelea sunt regretabile erori (respectiv nu sunt ceramică slavă). Un caz este un profil de buză sofisticat, care nu are ce căuta în peisajul slav, nici acum şi nici mai târziu, provenit dintr-o groapă, desigur dintr-un orizont stratigrafic anterior[95]; al doilea provine dintr-o locuinţă, cu puţin material, dar integral dubios, cu vădite influenţe germanice[96] (nu am scăpat de tot nici aşa!). Interfaza I-II? (49 de piese) nu prezintă piese lucrate la roată (spre deosebire de Slovacia), iar faza II (47 de piese) prezintă numai două astfel de cazuri: unul este un mic fragment superior cu buza spartă (despre care nu este nimic de comentat) şi o jumătate superioară clasificabilă, absolut normală (nedecorată)[97] pentru a doua parte a sec. VII. Putem afirma, fără teama de a greşi, că ceramica lucrată la roată nu debutează în Polonia înaintea jumătăţii secolului VII, dar poate e mai corect să spunem finalul acestui secol.

Având în vedere caracterul primitiv al tuturor celor trei faze evolutive, am folosit tot materialul clasificabil[98] pentru realizarea grupelor regionale slave. O parte dintre caracteristicile lotului ceramic polonez au transpărut deja. Rata de singularitate a formelor din Polonia este aproape nulă, şi nu numai fiindcă rata reciprocă de aderenţă a zonelor de S şi SE este foarte mare. Teritoriile analizate se află în plin centrul lumii slave vechi, cel puţin o parte a acestora făcând parte din nucleul cel mai vechi de existenţă a triburilor slave (respectiv aria de SE). Ratele de incidenţă cu alte areale slave sunt de asemeni foarte mari. Astfel, Polonia de S are forme care sunt analoage în proporţie de 56,3% cu cele din Slovacia de V (indicând originea probabilă a triburilor din Slovacia, dintr-un areal altminteri proxim), ca şi cu cele de la Raşcov (şi aici – atenţie!), în proporţie de 50% cu cele din Cehia[99], în proporţia respectabilă de 43,8% cu arealul Penkovka, dar numai câte 15,6% cu Ucraina şi Codân. Aşa stând lucrurile, este greu de admis că lumea slavă s-a născut dintr-un singur nucleu, cel puţin la nivelul secolului al V-lea, iar că separaţia a cel puţin două nuclee trebuie să fi avut loc cu ceva mai multă vreme în urmă.

Cifrele de incidenţă pentru Polonia de SE sunt foarte asemănătoare, dar micile evoluţii marcate sunt mai degrabă paradoxale: cifrele scad uşor pentru Ucraina (ceea ce, vom vedea mai jos, nu e chiar aşa), Penkovka, Raşcov, dar cresc - tot foarte puţin – pentru Cehia.

În Seria morfologică a lumii slave (Anexe, p. 295) Polonia apare prima dată la grupa CSV 8 A (“oala vest-slavă”), reprezentând chiar grupa 1 poloneză, cea mai numeroasă, reprezentând 37,5% în Sud şi 26,7% în SE, din tot materialul ceramic.

[p. 91]

Următoarele apariţii sunt în CSV 21 (tot vest-slavă) şi în CSV 3 B, cu caracter pan-slav (absentă totuşi în Slovacia), ca şi CSV 10 A (prezentă în Slovacia dar absentă în Cehia, ambele susceptibile de a fi grupe noi, fără “trecut istoric”). Urmează grupa ucrainiană CSV 15 B. În fine, “pachetul” polonez (de la CSV 9 C la CSV 23) este compus din două grupe minore, izolate (aceleaşi două de la capetele seriei), două grupe cu caracter geografic mai restrâns, incluzând Bucovina (CSV 16, a cărui origine pare să fie la Codân, unde reprezintă 38,9% din inventar; CSV 14 C, cu dominaţia categorică a sitului de la Raşcov, cu influenţă slabă şi numai în Polonia de SE) şi o grupă locală, poloneză, cu un reprezentant în aria Penkovka (CSV 12). Rezumând, avem două grupe vest-slave (cele mai numeroase), una pan-slavă, una est-slavă, trei locale (cu Bucovina) şi două izolate.

Dacă, din analiza seriei morfologice slave, imaginea celor două zone poloneze apare ca unitară, lucrurile se pot nuanţa, indicând exact specificul fiecăreia. La Anexe, p. 166, unde avem o analiză a distribuţiei grupelor poloneze pe zone, constatăm că, în timp ce grupa 1 (cu toate variantele sale) este mai bine reprezentată în Sud, grupa 2 (cu variante) este mai bine reprezentată în SE, iar grupa 3 (cu variante) este aproape absentă în Sud. La aceeaşi pagină a Anexelor, pe graficul 17 se produce o separaţie categorică a domeniilor de definiţie culturală. Separaţia o produce înălţimea superioară (Is/I), adică locul de pe înălţime unde se poziţionează diametrul median. Definiţia din intervalul Is/I [0,4; 0,5] este specificul Penkovka (valorile mai mari sunt accidentale); definiţia Is/I [0,32; 0,4] este un specific polonez (elementele izolate din Ucraina reprezintă contaminări), iar definiţia Is/I [0,23; 0,31] este un specific ucrainian. Cu alte cuvinte, de aici încolo nu mai putem confunda eventualele influenţe pe care le-am întâlni pe teritoriul Moldovei şi Munteniei, măcar nu între ele, criteriul fiind foarte simplu şi având nevoie numai de o riglă, nu de un calculator. Mai notăm că, în timp ce grupele poloneze 1 şi 2 fac front comun şi formează specificul teritorial, grupa 3 este complet distinctă, făcând corp comun cu grosul materialului de la Korceak (ce a făcut obiectul comparaţiei). Concluzia ar putea să pară foarte simplă, şi anume că grupa 3 reprezintă o influenţă est-slavă; să observăm însă că jumătate din elementele grupei poloneze 3 au cifre chiar mai mici decât grosul materialului ucrainian, apropiindu-se de specificul ceramicii vechi-germane din Boemia[100] (răspândită pe arii mult mai mari în Europa central-nordică). Ambele influenţe se confundă pe acel grafic, dar aceasta este deja o problemă a ceramiştilor polonezi... Noi să spunem aici că definiţia Is/I [0,23; 0,25] este problematică şi poate însemna fie un factor ucrainian, fie unul polonez de influenţă germană. Asemenea piese sunt oricum foarte rare la E şi S de Carpaţi[101].

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – ceramica tip Korceak

---

[93] PARCZEWSKI 1993.

[94] PARCZEWSKI 1993, hărţile de la fig. 1 (situri slave vechi) şi 23 (situri germanice de la finalul sec. V).

[95] PARCZEWSKI 1993, pl. XVI/10. Cum anume ajung materiale vechi să suprapună materiale noi, într-o groapă, este una dintre poveştile care fac deliciul învăţăceilor în ale arheologiei, deci nu am să explic aici.

[96] PARCZEWSKI 1993, pl. V/12-14; primul este fragmentul lucrat la roată, cu o muchie mare la îmbinarea umărului, chestie normală pentru sec. IV (probabil şi V), al doilea este un fragment superior cu diametrul median foarte înalt (am stabilit deja supra: germanic de sorginte nordică), iar al treilea un fragmenţel cu buza la 90^o, (aplatizată după modelul vaselor de provizii ale sec. IV), şi el specific orizonturilor timpurii.

[97] PARCZEWSKI 1993, pl. XVI/4, respectiv pl. XIII/2.

[98] Vezi Anexe, secţiunea IV, J.4.-J.5. (respectiv p. 158-166), cu ample comentarii referitoare la morfologia şi clasele de capacitate ale recipientelor din Polonia, inclusiv analize regionale, care în textul principal vor fi amintite doar foarte rezumativ.

[99] Este interesant de subliniat că relaţiile formelor din Cehia şi Slovacia sunt mai apropiate, fiecare în parte, cu formele din Polonia, decât reciproc, observaţie care poate conduce la ipotetică (dar foarte probabilă) reconstituire a traseelor migraţiei.

[100] BORKOVSKY 1940, fig. 15/1-3.

[101] La această oră cunosc unul singur, la Străuleşti (CONSTANTINIU 1965 b, fig. 89). Demnă de remarcat est şi un vas de acest tip de la Garvăn-Stareţa (grupa 7 Garvăn, v. KOLEVA 1992, fig. 1/5; desen reprodus în această lucrare, pl. LXVII/93).